MULŢUMESC!

MULŢUMESC!

Suntem aşa de recunoscători lui Dumnezeu pentru toţi aceia care au dat pentru proiectul nostru, numit „Mergi cu Evanghelia“! Scopul a fost să strângem 9.000 de euro pentru a cumpăra un VW Caddy la mâna a doua, pentru a dezvolta în continuare lucrarea din judeţul Dâmboviţa.

Dâmboviţa este un judeţ cu mai puţin de 2% creştini evanghelici. Din păcate, creştinii nu sunt împărţiţi în mod egal pe tot cuprinsul judeţului, astfel că sunt peste 260 de sate unde nu este nicio mărturie evanghelică. Nevoia este mare. Copiii din Dâmboviţa nu au auzit că Dumnezeu i-a creat, îi iubeşte şi cunoaşte mai bine decât oricine fiecare nevoie a lor.

Maşina care a fost cumpărată o vom folosi pentru a ajunge în zone izolate, şi pentru începerea de lucrări în zone noi, unde mesajul Evangheliei nu a ajuns încă. Vom transporta, de asemenea, materialele şi lucrătorii în locurile unde trebuie să ajungă.

Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru credincioşia Lui, şi că S-a îngrijit de tot ce a fost nevoie ca să putem continua să „Mergem cu Evanghelia“!

„Este prima dată când aud despre Domnul Isus!“, a exclamat o fetiţă. Sunt mulţi copii în jurul nostru, pe care îi întâlnim în fiecare zi, dar mulţi dintre ei nu pot să spună aşa cum a spus această fetiţă, întrucât ei niciodată nu au auzit despre Domnul Isus şi ce a făcut El pentru ei.

IMG_5178 IMG_5187

IMG_5183

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *