fiecarecopil_Chiar-pot

Chiar pot? (Claudia Mitu)

80%

Sunt sigură că nu te va surprinde să afli că săptămâna trecută, când mi-am pus această întrebare, gândul mi s-a dus la Filipeni 4:13:„Pot totul în Hristos care mă întărește.”

Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că ori de câte ori stau la o răscruce, El are un răspuns clar pentru mine în Cuvântul Lui!

Ce mă frământa și de ce căutam răspuns la această întrebare?

Pentru că mi s-a cerut ajutorul în a instrui oamenii lui Dumnezeu din Filipine.

Ferdinand a crezut că va urma tradiția familiei și va deveni marinar, dar Dumnezeu avea un alt plan. El a pus în inima lui Ferdinand o dragoste adâncă pentru copii. L-a instruit ca să-i poată învăța pe copii despre Dumnezeu. În cele din urmă, l-a ajutat să devină un lucrător AMEC în țara lui. „Într-adevăr rugăciunea este fundamentul tuturor lucrurilor, și Dumnezeu are motivele Lui ca să ne folosească în vederea misiunii, a copiilor și a gloriei Sale!”, spune Ferdinand.

El este doar unul dintre cei 100 de lucrători AMEC care doresc să ducă vestea bună unei populații de 100 de milioane de oameni dintre care 47.5% trăiesc cu mai puțin de $2 pe zi. Meseria de baza în această zonă a lumii este aceea de marinar, dar și pentru asta ai nevoie de bani, așa că mulți tineri lucrează ca gunoieri în gropile de gunoi publice, iar numeroși copii sunt instruiți ca soldați. Doar 5% dintre filipinezi sunt creștini evanghelici. Totuși, sufletele acestor oameni sunt deschise pentru Evanghelie și zeci de mii de copii aud Evanghelia în școli publice, în aer liber sau tabere.

Chiar pot să …

                                    Călătoresc 9.255 km (12 ore cu avionul) ca să-i ajut pe misionari să evanghelizeze copiii mai eficient? Este o călătorie lungă, obositoare, și plină de surprize (cu siguranță) … Voi ajuta la instruirea a 20-25 lucrători, care la rândul lor vor preda același curs celorlalți colegi ai lor. Este un curs care îi va ajuta pe colegii noștri să promoveze mai bine lucrarea în care sunt implicați, și să găsească sprijin în rugăciune și financiar. Ca să afli mai multe despre ei, mergi aici: goo.gl/oifyM5

CEF Philippines 03

Ajut eu acești oameni? Nu cunosc cultura, nu cunosc atitudinea lor, ci doar puțin despre lucrarea pe care ei o fac, dar doresc să fac ceea ce îi spune Pavel lui Timotei: „… încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții“. Pe lângă acest curs, aș dori să vizitez câteva grupuri de copii și să particip la Conferința Națională a celor 100 de lucrători AMEC. Ca să afli mai multe despre lucrarea lor, mergi aici: goo.gl/4eHBCg

                                    Adun resursele necesare acestei călătorii – 12 zile de călătorie, cazare și mâncare – 1.500 euro în total? Deși în acest moment nu am niciun euro, mă încred în purtarea de grijă a Celui care face totul în toți. Dacă El a chemat acești oameni să evanghelizeze copiii și m-a chemat pe mine să-i instruiesc, cu siguranță te va chema și pe tine să dai o mână de ajutor.

Eu pot

  • Să pregătesc materialele necesare pentru instruire – materiale care să-i încurajeze și să-i ajute pe acești misionari.
  • Să fac călătoria.
  • Să instruiesc oamenii lui Dumnezeu – pot să le spun despre tine – despre prieteni credincioși, parteneri de rugăciune și susținători financiari care mă ajută pe mine în lucrare. Îi pot încuraja în felul acesta, să se încreadă în Dumnezeu care va aduce și în viața lor oameni credincioși ca tine!

 

Tu poți

  • Să te rogi pentru mine ca Dumnezeu să îmi dea înțelepciune în pregătire, ocrotire pe drum și sensibilitate și înțelegere pentru oamenii cărora le vorbesc.
  • Să dăruiești financiar pentru nevoile acestei călătorii.

 

Prin puterile mele, nu pot face această lucrare. Prin puterea lui Hristos, cred că voi reuși. Te invit să le arătăm copiilor lui Dumnezeu din Filipine că în Hristos totul este posibil, pentru că El este sursa tuturor posesiunilor noastre și El este Cel care poartă de grijă nevoilor noastre.

Hai să dăm binecuvântarea lui Dumnezeu mai departe, în Filipine!

Claudia Mitu

*Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului. Toate darurile vor fi folosite exclusiv pentru proiectul de mai sus.

VREAU SĂ AJUT