proiect_fiecarecopil_estibinecuvantat

Ești binecuvântat?

54%

Ești binecuvântat?

Ai putea să iei o foaie de hârtie și să scrii una sub alta binecuvântările de care ai parte ca fiu al lui Dumnezeu, iertat prin jertfa Fiului lui Dumnezeu?

Nu-i așa ca ți-ar trebui multe pagini? Nu-i așa că este minunat să faci și să facem parte din familia lui Dumnezeu? Să avem binecuvântări ca: siguranța harului Său, siguranța iertării, purtarea de grijă, ascultarea rugăciunilor … și ne-ar lua mult timp să le scriem pe toate …

Ionut - Jan 2018 - 2

Facem parte din împărăția lui Dumnezeu!

Ce frumos este să facem parte din împărăția lui Dumnezeu! Este frumos pentru noi … Dar, știi, sunt lângă noi foarte mulți din aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu și binecuvântările Lui. Printre aceștia sunt şi copii.

Nu trebuie să fie așa. Ne uităm cu durere cum ei cresc fără Isus Hristos, despărțiți de El, şi se îndreaptă către pedeapsa eternă.

Zi de zi ne gândim la ei, concepem planuri și programe pentru a li-L prezenta pe Mântuitorul nostru, pentru ca și ei să aibă parte de binecuvântările de care avem noi parte, ca oameni iertați.

În următoarea perioadă, atenția noastră va fi concentrată mai mult asupra copiilor care nu-L cunosc pe Domnul ca Mântuitor: vrem să deschidem Grupuri Vestea Bună în locuri unde nu există o asemenea lucrare, căutăm soluții prin care să-i atragem pe copiii care nu au fost niciodată la grup în localitățile unde avem Grup Vestea Bună, ne gândim la adolescenții de la oraș prin deschiderea unui Grup pentru Adolescenți, și avem multe alte planuri …

Împreună cu tine, şi având binecuvântarea lui Dumnezeu, putem să-L prezentăm pe Mântuitorul nostru la zeci de copii care nu-L cunosc.

În următoarea perioadă, ianuarie și februarie, vom avea nevoie de 2000 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru combustibil, invitații, pliante, materiale și alte cheltuieli. Dacă vrei mai multe detalii, scrie-ne pe amectimis@gmail.com.

Prin tine, Domnul poate binecuvânta planurile noastre: prin rugăciunea ta pentru noi și pentru copii, și prin susținerea ta financiară.

Avem nevoie de tine. Împreună cu tine Îl putem prezenta pe Fiul lui Dumnezeu celor ce pot deveni fii sau fiice ale lui Dumnezeu.

Împreună cu tine, pentru copii,

Ionuț și Mădălina Mateescu


Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0
VREAU SĂ AJUT