Ene Easter Project

pentru fiecare copil 2026 – cu Teo & Ramona

„Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său.“ 1 Ioan 5:11

Acesta este versetul scris și explicat pe broșura de Paște din acest an. Dorim ca și de data aceasta să-L putem vesti pe Domnul Isus, moartea și învierea Lui, copiilor și adolescenților, atât prin programele speciale care vor fi organizate în preajma sărbătorii de Paște, cât și prin distribuirea de broșuri.

„Deja suntem aici, și vă așteptăm!“ a răspuns un copil pe grupul de WhatsApp al Grupului Vestea Bună pe care-l organizăm în aer liber, atunci când le-am spus că ajungem cu cinci minute mai devreme.  În această localitate  încă nu avem  o gazdă în a cărei casă să ne putem întâlni cu copiii. Apreciem bucuria lor când stăm pe niște băncuțe în parcul din colonia lor și le spunem despre Domnul Isus.

Cineva spunea că singurul cuvânt care face diferența dintre creștinism și celelalte religii, este ÎNVIEREA. Ce minunat că putem vorbi despre El și în această perioadă a anului! Avem libertate, nu este război, avem uși deschise.

Ce mai rămâne de făcut, decât să ne rugăm, să planificăm și să intrăm pe ușile deschise sau, cu îndrăzneală de la El, să batem la altele.

Suma care considerăm că va acoperi cheltuielile de lucrare cu ocazia sărbătorii de Paște este de 6500 lei.

Mulțumim că vă rugați și vă implicați împreună cu noi pentru finalizarea acestui proiect la timp.

Teo & Ramona Ene

VREAU SĂ AJUT