This Campaign has ended. No more donations can be made.

Brezoaie - fiecare copil - 2025

Pentru fiecare copil din județul Buzău (cu Cosmin & Tatiana)

100%

La o întâlnire cu copiii, la un Grup Vestea Bună, i-am întrebat: „La voi în sat sunt copii săraci?“

A. a zâmbit și a răspuns: „Nu, la noi în sat nu sunt copii săraci.“

Răspunsul ei ne-a lăsat fără cuvinte. Deși trăia în condiții minime, fără multe din lucrurile de bază, în ochii ei nu se citea lipsă, ci bucurie. De fiecare dată când ne întâlnim este plină de bucurie pentru că la grup învață despre dragostea lui Dumnezeu.

Despre dragostea lui Dumnezeu vrem să vorbim din nou în luna decembrie copiilor din Grupurile Vestea Bună și cele de adolescenți, în școli, grădinițe, case de copii și alte locuri unde Dumnezeu deschide uși. Ne dorim ca, pe lângă mesajul pe care îl transmitem, să putem să le dăruim și un cadou care să le aducă bucurie.

Nu este minunat că Dumnezeu ne deschide uși și putem să mergem la copii în așa de multe locuri diferite? Te invităm cu drag să te alături acestei lucrări:

  • poți înălța o rugăciune
  • poți face o donație
  • poți dărui dulciuri pe care să le oferim copiilor împreună cu o broșură care vorbește despre darul lui Dumnezeu
  • te poți implica direct, participând la programe.

Obiectivul nostru este de 30.000 lei și fiecare contribuție, oricât de mică ar părea, poate schimba viața unui copil.

Îți mulțumim din inimă pentru dragostea cu care alegi să te implici.

„Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.“ Evrei 6:10

Cu recunoștință și binecuvântare,

Cosmin și Tatiana Brezoaie