FC_Dambovita

Tabere de vară – județul Dâmbovița

104%

Scopul taberei este ca fiecare copil să audă și să înțeleagă dragostea lui Dumnezeu, și să petreacă timp cu alți copii. Fie ca ei să plece acasă fiind transformați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Ne place vara, și ocaziile pe care le avem de a organiza tabere. În acest proiect vrem să îți prezentăm două dintre taberele din această vară.

Prima este o TABĂRĂ DE ZI la Iedera. Cu voia lui Dumnezeu vrem să desfășurăm această tabără între 18 – 22 iunie 2018. În Iedera sunt foarte mulți copii săraci, care au nevoie disperată să audă Evanghelia.

TABĂRĂ DE ZI

Biserica Creștină după Evanghelie din această comună va fi gazda acestei tabere. Vom pune în curtea bisericii un cort, astfel ca să putem să ne întâlnim cu copiii în fiecare zi, timp de 5 zile consecutive. Am planificat ca în fiecare zi să avem o lecție biblică, un verset de memorat, o cântare, o povestire misionară și un joc recapitulativ. Vom avea și evenimente sportive și un program special pentru adolescenți.

În fiecare zi copiii vor primi mâncare, și le vom da în dar și o șapcă imprimată, pentru a-și aminti de această săptămână.

Încercăm să păstrăm costurile cât mai mici, întrucât acești copii nu își permit să plătească. Costul pentru fiecare copil pentru întreaga săptămână va fi de 30 lei.

Dacă Domnul îți pune pe inimă, fă o bucurie copiilor din Iedera și dăruiește, ca și ei să poată să audă despre Dumnezeu.

fam Anca - fiecarecopil - site

Imediat după tabăra de zi de la Iedera vom merge la Albești, unde vom avea o TABĂRĂ REZIDENȚIALĂ cu 50 de copii nevoiași din județul Dâmbovița.  Acești copii nu își vor putea plăti taxa pentru tabără, și noi ne-am luat răspunderea că vom spune și altora despre această nevoie, și poate se va găsi cineva care să ajute cu sponsorizarea acestor copii dragi. Acest proiect (pe fiecarecopil.ro) este pentru sponsorizarea integrală a 15 copii, care altfel nu ar putea să meargă în tabără.

Costul pentru fiecare copil este de 350 lei, și include taxa pentru tabără și transportul dus-întors la locul de tabără. Dacă acești copii ar putea să meargă în tabără, ar fi pentru ei un vis devenit realitate. Oare se va întâmpla așa?

 

Programul acestei tabere include: timp de părtășie, program biblic, activități sportive, excursii și lucru manual.

 

Scopul taberei este ca fiecare copil să audă și să înțeleagă dragostea lui Dumnezeu, și să petreacă timp cu alți copii. Fie ca ei să plece acasă fiind transformați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Noi ne rugăm și credem că într-adevăr un timp petrecut într-o tabără creștină este o investiție minunată pentru fiecare copil.

Investește în această vară în copiii din Dâmbovița!

George & Tatiana Anca – evangheliști AMEC – județul Dâmbovița


Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului.

VREAU SĂ AJUT