This Campaign has ended. No more donations can be made.

fiecarecopil_ProjectTM

Un nou început (proiect Mateescu)

100%

Un nou început

2018 este deja istorie. Poate gândești la fel ca noi, că a trecut prea repede vechiul an și că deja sunt destule zile trecute din noul an.

Ți-ai făcut lista de hotărâri pentru anul acesta?

Ne gândim la copiii noștri de la Grupurile Vestea Bună și la ceea ce își plănuiesc pentru anul acesta nou-nouț. Poate și-au planificat să aibă numai note de 10 la școală, să învețe să meargă pe bicicletă, să ajungă în locul preferat, să își cumpere un nou telefon, să asculte mai mult de părinți, să fie cei mai buni la un anumit joc . Nu știm exact la ce s-au gândit pentru noul an, dar noi ne-am gândit ce am vrea pentru mulți dintre ei în anul acesta, 2019:

Mateescu - 2019 - 1
  • O nouă atitudine. Unii copii au nevoie să-și schimbe atitudinea față de Domnul, părinți și prieteni. O nouă atitudine plină de respect, dragoste și bunătate.
  • Un nou Stăpân. Foarte mulți copii au nevoie să slujească Stăpânului adevărat. Să fie anul 2019 momentul schimbării multora dintre ei?
  • Un nou scop: 2019 și o viață întreagă trăită pentru Mântuitorul.
  • O nouă destinație: Mulți copii merg spre iad, destinația lor este suferința veșnică. Cerul binecuvântat cu prezența lui Dumnezeu este ceea ce dorim pentru fiecare copil.
  • O nouă călăuză. Ce frumos este să trăiești călăuzit de Cel care poate să mântuiască și să sfințească viața credincioșilor. Pe Domnul Dumnezeu Îl dorim în viața lor.
  • O nouă viață, care să-L proslăvească pe Dătătorul vieții.
  • O naștere din nou, care să mântuiască sufletul copilului, în urma credinței lui în Mielul jertfit.

Prin lecțiile biblice despre viața Domnului Isus, despre personajele biblice și despre doctrinele creștine, prin versete de memorat aplicate la viața lor, prin cântecele îmbibate în doctrina sănătoasă a Bibliei, îi îndemnăm pe copii să aibă un nou început – începutul vieții lor pentru Salvatorul lor.

Le spunem copiilor nemântuiți de la Grupul Vestea Bună că trebuie să aibă un început cu Domnul Isus. Că viața lor trebuie dată lui Dumnezeu, care o va înnoi, prin ceea ce Fiul Său a făcut pe cruce.

Vrei să ne ajuți? Poate acest nou proiect al nostru este începutul tău să dăruiești pentru ca noi să ajungem în fiecare săptămână la mulți copii. 2.000 lei este suma de care avem nevoie până la sfârșitul lunii februarie, pentru materiale, deplasări și alte cheltuieli (detalii la amectimis@gmail.com)

Un copil a spus cândva la grup: Nu vreau să mai continui cu viața mea păcătoasă. Aș vrea să fac ce vrea Dumnezeu pentru mine. Ce trebuie să fac?

Ce hotărâri ai pentru noul an? Poate fi adăugată pe lista ta pentru anul 2019 şi aceasta: „Vreau să încep să dăruiesc din banii mei pentru lucrarea cu copiii“?

Pentru un nou început în viața multor copii …

Ionuț și Mădălina Mateescu

lucrători AMEC în judeţul Timis


Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului.