Este prima strigare pe care ei o aud când plecăm spre tabără și ei trebuie să urce în autobuz. Ceea ce ne dorim însă este ca această strigare să fie și adevărată – și anume să putem îmbarca pe „toată lumea”, pe toți copiii pe care ni-i dorim în tabără adică. Au fost dăți când, pentru că nu și-au permis să achite prețul taberei, unii copii au rămas pe trotuar uitându-se la frații sau prietenii lor cum urcă în autobuz, știind că urmează o săptămână când vor rămâne singuri. Poate mai greu pentru ei a fost când prietenii lor s-au întors din tabără și le-au povestit cum a fost. Ne dorim și ne rugăm să fie cât mai puține astfel de cazuri. Ba chiar deloc.
Primul proiect este AUTOBUZUL 1 pentru tabăra de la „Pietrele Albe” (Rucăr), ce începe pe 24 iunie. Și ne rugăm Domnului să strângem bani pentru a îl achita. Urmează ca luna viitoare să dăm drumul celui de-al doilea proiect, unde vrem să strângem bani pentru AUTOBUZUL 2 (tabăra „Valea Haiducilor”, Rucăr).
Dacă dorești să ne ajuți, te poți ruga să putem strânge toți banii necesari pentru a lua în tabără toți copiii pe care ni i-am propus. De asemenea, poți dărui dacă îți pune Domnul pe inimă, apăsând butonul VREAU SĂ AJUT.
Domnul să lucreze ca anul acesta când se va auzi strigătul „Toată lumea, îmbarcarea”, toți copiii să fie cu zâmbetul pe buze, și să nu rămână nimeni „pe trotuar”.
Mulțumim că ni te vei alătura în acest proiect.
Comments are closed.