De mai mult timp, departamentul de literatură AMEC de la Biroul Naţional a devenit un hub de primire şi distribuire a sute de mii de broşuri pentru copiii României şi ai Europei. Îi suntem recunoscători Domnului pentru toţi copiii care primesc şi citesc broşurile noastre şi ne rugăm pentru mântuirea lor.
Paleţii de literatură care sosesc sau pleacă de la noi sunt de o greutate foarte mare, şi pentru mânuirea lor este nevoie de un transpalet şi cărucioare cu care să le mutăm dintr-un loc în altul. Până acum am împrumutat un transpalet, dar a devenit foarte necesar să cumpărăm unul nou.
În această toamnă dorim să ducem literatură la conferinţele pentru învăţători din diferite locuri în ţară. Pentru aceasta avem nevoie de combustibil, pentru distanţele lungi pe care trebuie să le parcurgem (Suceava, Satu Mare, Târgu Mureş, Braşov, Timişoara, Linz-Austria).
Comenzile tot mai dese, cât şi inventarul pe care dorim să îl facem în această toamnă, ne-a provocat să căutăm cutii de carton pentru colete cât şi pentru o mai bună organizare în depozit.
Pentru toate aceste nevoi, vă cerem ajutorul şi vă mulţumim că vă puneţi la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a duce mai departe Vestea Bună a Evangheliei prin materialele pentru învăţători, broşurile şi literatura disponibilă la AMEC.
Nevoia financiară pentru acest proiect este de 10.000 lei.
Cu recunoştinţă,
De la departamentul de literatură AMEC,
Lică Băbuţă
Comments are closed.