Vrem să aducem tabăra la ei! Cu ajutorul lui Dumnezeu, și împreună cu voluntarii din zona noastră, vrem să organizăm o tabără în satul unde locuiesc copiii. Astfel, ei vor putea să ia parte la multe activități care îi vor ajuta să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, vor putea să se bucure în El, să se bucure de mesele împreună și, pentru cei mai curajoși dintre ei, să doarmă noaptea în corturile pe care le vom instala în satul lor.
Costul proiectului este de 5.000 de lei, și știm că nu am putea să realizăm proiectul fără ajutorul dumneavoastră. De aceea, dacă Domnul vă pune pe inimă, vă invităm să vă alăturați nouă în a strânge această sumă de bani și a-i ajuta pe copii, în această vară, să se bucure de tot ceea ce a făcut Domnul pentru ei.
Să ne bucurăm împreună în timp ce lucrăm la realizarea acestui proiect, ca astfel mulți copii să aibă ocazia să se bucure și ei în această vară!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Violeta Frîncu – lucrător AMEC în jud. Prahova
* Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului.
Comments are closed.