This Campaign has ended. No more donations can be made.

Neamt_rom[9]

Cea mai frumoasă sărbătoare – jud. Neamț

100%

Ne uităm în jurul nostru şi vedem cum oamenii se pregătesc să sărbătorească, uitând uneori de naşterea Fiului lui Dumnezeu.

Cea mai frumoasă sărbătoare este o broşură scrisă special pentru copii, în care ei pot să citească despre minunata sărbătoare a naşterii Domnului Isus Hristos.

Dorinţa noastră este ca cel puţin 1.000 de copii să primească, până la sfârşitul anului, această broşură, alături de alte materiale evanghelistice. Ne rugăm ca cei care le vor primi, să le citească, să-L sărbătorească pe Domnul Isus şi să se încreadă în El pentru viaţa veşnică.

Pe lângă literatura creştină, avem în plan să pregătim pachete pentru 100 de copii din medii defavorizate.

Trebuie, de asemenea, să echipăm maşina cu anvelope de iarnă, ca să putem ajunge în siguranţă acolo unde ne-am propus. Suma din acest proiect cuprinde, pe lângă acestea, şi cheltuielile de transport şi alte materiale necesare.

Cea mai

Ne rugăm Domnului să ne ajute să ducem aceste planuri la bun sfârşit şi astfel mulţi copii să afle că cea mai frumoasă sărbătoare este naşterea Domnului Isus, Cel care poate să îi mântuiască şi pe ei.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fiţi o binecuvântare!

Laurentiu & Anca Loghin


Acest proiect este aprobat de conducerea AMEC. Donațiile pot fi făcute prin transfer bancar aici, direct pe site cu cardul online sau date personal lucrătorului.