Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Coloseni 3:23-24
Salut, Teddy aici! Dacă deja ne cunoaștem vreau să îți spun că e “tăt normal” la Iași, iar dacă nu ne cunoaștem, îți voi povesti pe scurt cine sunt și cu ce mă ocup în AMEC.
Sunt Teddy, am 23 de ani, membru în biserica Creștină după Evanghelie Filocalia Iași și editor video pentru AMEC Europa. Tocmai ce am terminat un an de internship și am început să lucrez full-time în asociație. Am învățat foarte multe lucruri noi în această perioadă; atât lucruri tehnice, cât și lucruri spirituale. Sunt adeptul ideii că atât timp cât trăim, trebuie să învățăm, așa că am hotărât că învățarea trebuie să treacă la alt nivel.
Vara aceasta voi lua parte la o instruire AMEC de 12 săptămâni. CMLC, sau Children’s Ministry Leadership Course este un curs intensiv, centrat pe Evanghelie, special creat pentru cei care lucrează în evanghelizarea copiiilor, școli duminicale și altele. În contextul meu, vreau să pun în practică mai mult versetele 23 și 24 din Coloseni 3. Cred că este momentul potrivit ca în vară să fac și eu acest curs pentru a mă echipa mai bine în lucrarea pe care o fac, ca ea să îi dea slavă lui Dumnezeu și să devină din ce în ce mai bună și mai eficientă.
În întreaga Europă, în cadrul CEF, avem parteneri de rugăciune și susținători financiari credincioși, care sunt implicați în lucrare prin rugăciune și dărnicie. Ei fac acest lucru pentru Dumnezeu și se încred în faptul că, drept urmare, lucrători vor fi trimiși în seceriș, iar copiii și adolescenții vor auzi Evanghelia. Totuși, mulți dintre ei nu vor vedea niciodată reacțiile copiilor care participă la programe, nu vor fi martori direcți ai modului în care Dumnezeu a deschis uși și nici ai multor moduri minunate în care El lucrează în inimile copiilor din toată Europa.
Te chem și pe tine să faci parte din acest proiect! Cum poți face lucrul acesta?
Toată slava să fie a Domnului!
Teddy :)
Comments are closed.