Pe departe cel mai așteptat eveniment al anului de către copii este tabăra. Este adevărat că sunt copii care mai ies cu părinții lor și vizitează diferite atracții turistice sau locuri de joacă, dar îi întâlnim mai rar printre copii cu care lucrăm. Ne dorim ca anul acesta să le putem oferi șansa ca, pe lângă tabără, să beneficieze și de vizitarea unui loc de joacă destul de cunoscut, din județul Sibiu.
Am dori ca în august să mergem în tabără cu aproximativ 32 de copii și câțiva voluntari. Mulțumim Domnului pentru echipa care este gata să slujească acestor copii, și, în mod special, pentru bucătăreasă. An de an, ea ne slujește fără să primească o plată materială, dar știm că răsplata ei va fi mare în ceruri.
Abia așteptăm să vedem cum va lucra Dumnezeu și în tabăra din anul acesta! În inima copiilor și în inima voluntarilor, cât și în a noastră ca organizatori.
Darul tău poate face ca multe astfel de mărturii să poată fi auzite anul acesta, sau peste ani și ani.
Dacă vrei să faci parte din lucrarea nevăzută a lui Dumnezeu, dar cu vieți schimbate vizibil, dăruiește astfel încât tabăra aceasta să aibă loc.
Cheltuielile acoperă închirierea cabanei, hrana, transportul, materialele și o parte din cheltuielile de lucrare.
Cu recunoștință pentru sprijin,
Oli
Comments are closed.